Afinul este un arbust mic care creşte în umbrişul pădurilor de foioase, în zona păşunilor de munte, chiar în locuri stâncoase. Are fructele sferice ca nişte bobite, strălucitoare, de culoare albastru spre negru, plăcute la gust. Creşte până la 20-30 cm înălţime. Frunzele sunt mici, de culoare verde închis. în limba latină, planta se numeşte Vaccinium myrtillus. Se folosesc atât frunzele cât şi fructele afinului. Ceaiul preparat din frunze este foarte plăcut la gust. Este un mijloc minunat pentru tratarea bolnavilor de diabet, deoarece are proprietatea de a scădea zahărul din sânge (glicemia). Cercetătorii au stabilit că acest lucru este posibil datorită insulinei vegetale, numită şi myrtilină. Frunzele de afin conţin mult tanin care are efect astrin-gent, ceea ce face ca acest ceai din frunze de afin să fie folosit cu succes în tratarea cazurilor de diaree. Aceste frunze de afin preparate ca ceai (singure sau în asociere cu coada calului) ajută în tratamentul infecţiilor urinare. îndeobşte, infecţiile urinare sunt tratate cu medicamente pe bază de sulfamidă, substanţă la care unii dintre noi pot avea reacţii de intoleranţă şi de aceea recomandarea mea ar fi ca întâi să se încerce tratarea acestor infecţii cu ceai de frunze de afin în combinaţie cu coada calului, ceai care în scurt timp face să dispară starea febrilă, senzaţia de greaţă şi să se instaleze procesul de vindecare. Fructele de afin conţin tanin, insulina vegetală, zaharuri, vitamina A şi vitamina C. Afinată, adică maceratul din fructe de afm în rachiu natural de 38-40 de grade, ţinut acoperit la soare timp de aproximativ zece zile, este un remediu miraculos în cazuri de indigestie, sau diaree. Ajunge să se ia o linguriţă de afinată pentru ca toate manifestările neplăcute legate de aceste două tulburări digestive să dispară. Ceaiul din frunzele de afin a dat rezultate bune în tratamentul gutei, boala provocată în special de consumul ridicat de carne. Acele de acid uric, silicic, se prind în articulaţiile de la gleznă şi provoacă dureri îngrozitoare. Tratamentul în vechime consta din vin roşu, fructe de afin şi ceai din frunzele de afin. Deoarece fructele uscate combinate cu frunzele de afin dau un ceai excelent, acesta se foloseşte cu succes în infecţiile gastrointestinale. De regulă fructele de afm se culeg în luna august, la munte însă, spre sfârşitul lui septembrie. Fructele se usucă la loc umbros sau şi mai bine în tăvi în cuptor, dar trebuie avut grijă să nu devină tari. Se păstrează apoi în borcane prevăzute cu capac înşurubabil. Fructele de afin conţin şi un colorant (idacină), ceea ce le-a făcut utile în colorarea vinurilor rose. Dulceaţa din fructele de afin este foarte bună pentru alimentaţia copiilor ferindu-i de rahitism, sau fortificându-i după bolile mai grele ale aparatului respirator (bronşite, tuse convulsivă etc). Nu trebuie uitat că afinul este menţionat în scrieri foarte vechi (de exemplu, din sec. XII) ca leac valoros (Hildegard von Bingen şi mai târziu Hieronimus Bock). Un medic vienez recomanda la sfârşitul secolului trecut „o fiertură" cu fructe şi frunze de afin pentru comprese în tratamentul eczemelor şi în combaterea mâncărimilor. Fumătorii înrăiţi capătă un fel de „solzi" pe limbă. Folosind ceaiul din frunze de afin pentru spălaturi în gură şi gargară, efectul supărător dispare.

Mod de folosire:

Ceai:
o linguriţă vârfuită cu frunze de afin, la o cană (250 ml) cu apă clocotită, se lasă „să tragă"până la un minut, apoi se strecoară. Pentru bolnavii de diabet se îndulceşte cu zaharină. La fel pentru cazurile de infecţii intestinale. Se beau două căni de ceai pe zi. Pentru tratarea diareei, ceaiul nu se îndulceşte şi se bea după ce s-a luat o linguriţă de extract din fructe de afin în alcool. De regulă, după o zi diareea cedează.

Extract de fructe de afin în alcool:
fructele proaspăt culese de afin, se curăţă de frunzuliţe sau fire de iarbă, se spală puţin şi se pun într-o sticlă. Se toarnă apoi alcool rafinat (sau rachiu natural) de 38-40% până ce fructele sunt acoperite. Se ţine sticla la loc călduros şi luminos timp de 10-14 zile. La nevoie se foloseşte câte o linguriţă pe stomacul gol.

Fructelc Uscate (la umbră) 
se folosesc singure sau împreună cu frunzele de afin pentru prepararea ceaiului (o linguriţă la o cană cu apă clocotită). Frunzele şi fructele uscate de afin intră şi în componenţa ceaiului antidiabetic şi în ceaiul contra obezităţii. Frunzele de afin uscate, combinate cu frunzele de frag, mur şi zmeur dau un ceai delicios şi util pentru toată familia.