Gălbenelele reprezintă poate planta cea mai folositoare în tratamentul multor afecţiuni şi boli. Aceasta, întrucât încă din Evul Mediu, florile acestea galben-portocalii aduceau alinare în bolile cele mai grele. în latină i se spune Calendula officinalis, popular are foarte multe denumiri. Fie că i se spune filimică, apoi, boance, calce, căldăruşă, coconite, fetică, floare galbenă, gălbenioare, năcoţele, ochi galbeni, roşioară, ochi de bou, rujinică, salomie, stăncuţă, tătaişi sau răzdoace, este vorba de aceiaşi plantă adânc respectată în medicina populară. Există două feluri de gălbenele: una cultivată în grădini, în straturi şi alta puţin sălbăticită prin seminţele purtate de vânt, lângă zidurile de ruine din localităţi, lângă poteci, în grădini de lângă blocurile din marile oraşe si în cimitire. Gălbenelele cresc practic în toată Europa. Din Germania în Austria, din Cehia în Ungaria, din Iugoslavia în România şi Bulgaria. Florile au o culoare portocaliu spre galben, ele nu dau plantei un aspect deosebit, cum ar trebui să aibă o plantă decorativă chiar, mulţi oameni privesc planta cu indiferenţă fără să-şi dea seama că este una din cele mai valoroase plante medicinale care au existat vreodată. Planta înfloreşte din iunie până în septembrie în locurile cel mai puţin îngrijite din grădină. Nu are nici parfum deosebit, nici nu este luată în atenţie ca o adevărată floare. Dar la nevoie nu poate concura cu ea nici o altă floare: nici trandafirul, nici gladiola, nici laleaua, nici crizantema. Planta provine din zonele mediteraneene. încă din antichitate era floarea folosită aproape exclusiv în tratarea afecţiunilor de ficat, stomac sau în tratarea ulceraţiilor. Interesant este faptul că oamenii foloseau floarea cu scop de „magie". Dacă doreai să nu te părăsească iubita (sau iubitul) puneai pământ, din locul unde a călcat cel drag, într-un ghiveci, semănai gălbenele şi atât timp cât planta era înflorită, erai în siguranţă că cel drag (sau iubita) îţi rămâne credincios (credincioasă). în Evul Mediu, şofranul cu care se colorau cozonacii sau diverse mâncăruri era foarte scump şi greu de obţinut. Atunci, oamenii foloseau în acest scop cu succes gălbenelele. Gălbenelele erau numite în vechime şi „floarea ploilor", deoarece, atunci când nu se deschideau, era clar că va ploua. Planta se înmulţeşte repede, trece peste ziduri şi creşte şi în cimitire. Câte morminte nu sunt luminate de portocaliul acestor flori? într-o carte veche de acum 100 de ani scrie (ca şi cum ar vorbi gălbenelele): „ Te-am urmat până la mormânt! Dacă mă respectai şi aveai încredere în mine, bolnav fiind, mă foloseai. Şi atunci... nu erai în acest mormânt!" Gălbenelele se culeg doar când este soare, atunci floarea este deschisă. Gălbenelele ajută în toate cazurile de afecţiuni ale stomacului şi ficatului. Vindecă ulcerul stomacal sau duodenal, vindecă chiar cazurile de ciroză. Alifia de gălbenele preparată din florile, frunzele şi tulpinile proaspete a vindecat multe femei de noduli ce apar la sân, sau chiar de formele de cancer uterin, varice, ulcer varicos. Bunicuţele noastre ştiau că ceaiul de gălbenele (făcut din plantele proaspăt culese) sau sucul stors din plantele proaspete pus în lapte, vindecă bolile stomacului şi intestinelor. Dacă cineva are răni ce nu se vindecă, spălatul rănilor cu ceai de gălbenele şi apoi ungererea rănilor cu alifia de gălbenele, conduce în mai puţin de o săptămână la vindecarea acestor răni Gălbenelele conţin uleiuri eterice, saponine, răşini, substanţe amare. Aplicate atât intern (ceaiuri - infuzie) dar şi extern, ca spălări sau sub formă de alifie, sunt utile în următoarele afecţiuni şi boli: dureri după amputări ale membrelor, răni purulente, ulcer varicos, cicatrice dureroase, ulceraţii în general, eczeme, noduli la sân, furunculoză, degeraturi, inflamaţia venelor, eczeme după bărbierit, tulburări menstruale, menopauză etc. Florile de gălbenele au un efect unic în vindecarea icterului infecţios, în hepatite şi ciroză hepatică. încă de acum peste 150 de ani, părintele Sebastian Kneipp a impus gălbenelele în tratamentul bolilor de origine canceroasă. El trata bolile gastro-intestinale şi afecţiunile ficatului cu ceai de gălbenele. Inflamaţiile colonului cedau doar la gălbenele. Un papilom la vezica urinară, de exemplu, însoţit de dureri şi stare generală proastă poate fi tratat cu succes cu ceai de gălbenele, iar după două săptămâni de tratament papilomul poate să dispară pentru totdeauna. Şi în cazul unei îmbolnăviri de plămâni bând timp de trei săptămâni zilnic câte doi litri de ceai de gălbenele starea pacientului se poate schimba radical în bine. Preparând din untură curată de porc (150 grame) puse la încins într-un vas emailat şi apoi doi pumni de gălbenele (flori, frunze, tulpini) se prepara o alifie foarte eficientă. Se trata cu această alifie varicele, nodulii de la sân şi rănile ce se vindecau foarte greu. Alifia de gălbenele este recomandată şi în tratarea rănilor şi a muşcăturilor, de exemplu a unei muşcături de câine. Rana trebuie bine curăţată, apoi unsă cu alifie de gălbenele şi aproximativ după o oră se va constata că durerile au dispărut, după două, trei zile rana va începe să se închidă, iar după două săptămâni o cicatrice abia bănuită va mai duce aminte de incident. Gălbenelele asociate cu un amestec de stejar, salcie, barba popii, rostopască, coji de nucă, urzică, ventrilică şi coada şoricelului din care se prepară un ceai sunt un mijloc eficient în multe cazuri de psoriazis. La fel şi în cazul unor eczeme de origine dubioasă. Chiar în cazuri complicate când s-a diagnosticat cancer la plămâni, ceaiul de gălbenele amestecat cu coada şoricelului şi traista ciobanului, a făcut adevărate minuni. în cazurile de artroză şi artrită, alifia de gălbenele a adus multă, multă alinare. în tratamentul unor cazuri de leucemie, amestecul de ceai format din gălbenele, ventrilică, drăgaica, pelin şi coada şoricelului a ajutat în stabilizarea bolii şi vindecarea ei. Durerile de articulaţii (artroză) cedează dacă locul se unge cu alifie de gălbenele. Numai exemplificând succesele cu ceaiul sau alifia de gălbenele se pot scrie volume întregi. Deci, respectaţi această plantă! este poate una din cele mai importante din farmacia verde a Domnului pe care ne-a fost dat s-o cunoaştem vreodată.

Mod de folosire:

Ceai (infuzie): 
O linguriţă vâr/uită la o cană (250 grame) cu apă clocotită. Se lasă un minut, se strecoară, se beau 2-3 căni zilnic.

Spălaturi (intern): 
O lingură cu gălbenele se opăreşte cu o jumătate de litru de apă clocotită. Se foloseşte pentru spălaturi sau clisme (în afecţiuni ale intestinului, hemoroizi etc).

Tinctura:
într-o sticlă se pun flori, frunze şi tulpini de gălbenele. Se toarnă alcool rafinat de 38-40°, se lasă două săptămâni la loc călduros şi însorit. La nevoie se iau câteva picături cu puţin zahăr, sau o linguriţă la o cană de ceai.

Alifie de gălbenele:
Doi pumni de plantă se pun în 150 grame de untură de porc bine încinsă. Se amestecă cu o lingură de lemn. Când face spumă, se retrage vasul de pe foc, se lasă până a doua zi, apoi se încălzeşte, se trece printr-o pânză (tifon), se păstrează la rece în cutiuţe ce se pot închide ermetic.