Inul de cultură, Linum usitatissimum, este o plantă cunoscută de mii de ani. El creşte însă şi sălbatic în zonele de la marginea localităţilor, lângă ruine, lângă drumuri. Planta atinge înălţimea de 20 până la 100 cm. Se foloseşte în exclusivitate sămânţa de in. Aceasta se poate culege de la sfârşitul lunii august până la sfârşitul lunii septembrie. Seminţele de in conţin linimarină, mucilagii şi 35% ulei. Ele nu au miros, dar au un gust uleios, gras. încă din vechime, seminţele de in au fost folosite pentru scopuri medicinale. în primul rând ca purgativ, apoi în tratarea tusei, răguşelii, bronşitelor, bolilor de plămâni, astm, bolilor de vezică urinară, colici renale, nefrite şi retenţie de urină. Se foloseşte cu succes şi în tratamentul stărilor diareice, hemoroizi, ca ulei în tratarea cazurilor de piatră la vezica biliară, dar şi pentru cazurile de gută şi reumatism. Compresele calde cu seminţe de in combat crampele, durerile, în special la dureri de articulaţii, colici renale, crize hepatice. Aplicarea seminţelor de in sau a uleiului de in direct pe piele vindecă furunculozele, ulceraţiile, eczemele, urticariile. In special pentru tratamentul arsurilor, uleiul de in este de neînlocuit. Se amestecă cu apă de var. Este bine să aveţi în casă un borcănel cu seminţe de in.

Mod de folosire:

Ceai (macerat la rece): 
Se iau două linguriţe cu seminţe de in, se pun dimineaţa (zdrobite într-un mojar-piuă) într-un pahar cu apă rece. Se lasă până seara, şi se beau înainte de culcare.

Ceai (infuzie): 
Se pune o linguriţă de seminţe de in la un pahar (100-150 ml) cu apă rece. Se lasă 6-8 ore, apoi se dă în clocot, se lasă zece minute să tragă, se lasă să se răcească, se strecoară şi se ia câte o lingură dimineaţa pe nemâncate.