Sanatatea
Despre noi
Tratamente
Plante Medicinale
=> Afin
=> Arnica
=> Anghinare
=> Busuioc
=> Catina
=> Chimen
=> Cicoare
=> Coada-calului
=> Coada-soricelului
=> Coriandru
=> Dud
=> Galbenele
=> Gutui
=> Hamei
=> Hrean
=> Ienupar
=> Seminte de in
=> Leurda
=> Leustean
=> Levantica
=> Mac
=> Maces
=> Macrisul iepurelui
=> Marar
=> Musetel
=> Nuc
=> Paducel
=> Papadie
=> Patlagina
=> Patrunjel
=> Pelin
=> Podbal
=> Roinita
=> Rozmarin
=> Salcam
=> Salvie
=> Soc
=> Sovarf
=> Tarhon
=> Tei
=> Tataneasa
=> Telina
=> Traistra-ciobanului
=> Urzica
=> Usturoi
=> Vasc
=> Visin
=> Zmeur
Medicamente versus Tratamente naturiste
Produse naturiste

Denumită în latină Allium ursinum, este considerată ca o plantă tipică folosită de urs când iese din hibernare. Chiar denumirea latină face referire la aceasta, apoi denumirea germană (Bărlauch = usturoiul ursului). La noi, zonal, planta are mai multe denumiri. Spre exemplu: ai (usturoi) ciorăsc, ai sălbatic, usturoi sălbatic, ai de pădure, ainţi, alin de iunie, leoardă, ceapa vrăjitoarelor. Planta are mirosul specific usturoiului. Frunzele de un verde frumos au o formă asemănătoare cu frunzele de lăcrămioare. Când înfloreşte, are o floare albă. Frunzele ies dintr-un bulb lunguieţ. Este foarte important să nu confundaţi leurda cu brânduşa de toamnă. Deosebirea garantată constă în mirosul şi gustul tipic usturoiului. Atenţie mare când culegeţi! Dacă nu simţiţi mirosul puternic al usturoiului, planta nu se culege, poate fi foarte toxică. Leurda apare primăvara timpuriu, imediat ce s-a topit zăpada. Creşte de preferinţă în luminişurile pădurilor de foioase sau cele de brad, în zonele bogate în humus şi în special umede. Frunzele pot atinge înălţimi de 30-40 cm. în multe zone de deal şi de munte, lângă tufişuri sau la margine de pădure apar la sfârşitul lunii martie şi începutul lui aprilie, adevărate covoare verzi cu leurda. Mirosul de usturoi ne atrage atenţia că avem în faţă „usturoiul sălbatic". Deşi în aparenţă este identică cu usturoiul, planta aceasta, ce creşte numai în stare liberă, sălbatică, posedă proprietăţi de vindecare mult mai puternice şi mai largi decât usturoiul de cultură. In primul rând, are proprietatea de a curăţa organismul. De la stomac şi intestine, la ficat şi vezica biliară, la vasele sangvine, la sângele nostru în general, leurda este „detergentul" corpului nostru. Şi păcat ar fi să nu profităm în fiecare primăvară de a face o cură de 4-6 săptămâni cu leurda. Datorită acestui efect depurativ, este foarte utilă în combaterea aterosclerozei, în tratarea hipertensiunii arteriale, în tratamentul majorităţii bolilor de piele. Viermii intestinali, în special limbricii la copii, mor după scurt timp, când s-a dat copiilor leurda crudă tocată mărunt şi presărată pe pâinea cu unt. De asemenea leurda proaspăt culeasă şi tocată mărunt se poate presăra şi pe mâncarea de cartofi, în unele supe, sau se poate mânca, cu aceleaşi rezultate remarcabile şi sub formă de salată, ciorbă, sau piure în pofida faptului că planta este practic la îndemâna tuturor, ea nu este îndeajuns folosită cu toate că, în afară de faptul că are proprietăţi vermifuge, ea previne şi deranjamentele stomacale, balonările, colicile, constipaţiile, sau stările de indispoziţie abdominală. Persoanele ce suferă de hipertensiune arterială cu tot „acompaniamentul" cum ar fi: ameţeli, dureri de cap, senzaţie de apăsare (la ceafă) sau agitaţie nervoasă, este bine să folosească leurda în tot timpul anului. Primăvara în stare crudă, apoi în decursul anului sub formă de esenţă de leurda. în cazurile de gripă, obişnuită sau bronşite, leurda ajută la eliminarea secreţiei, uşurează respiraţia. Ba mai mult, vindecă miraculos cazurile de pleurezie. Şi în cazul eczemelor însoţite de mâncărimi o cură de leurda cu plantă proaspăt culeasă poate face minuni. In decurs de o lună doar eczema poate să dispară, implicit şi mâncărimile, iar cel suferind poate să-şi reia viaţa normală. Poate cea mai extraordinară calitate a leurdei este aceea de a reuşi să influenţeze pozitiv capacitatea de a memora. Un tratament cu esenţă proaspătă de leurda, câte 15 picături luate de trei ori pe zi în ceai de plante are un efect binefăcător asupra memoriei, chiar şi în cazurile de pierdere severă a acesteia. în aplicaţii externe terciul de leurda aplicat pe răni care se vindecă greu este salutar. în concluzie deci, chiar dacă leurda nu este o plantă foarte cunoscută, merită de azi înainte să-i acordaţi toată atenţia dumneavoastră, să profitaţi din plin de puterile ei curative, neuitând ceea ce, cândva a spus despre ea părintele Kuenzle, un mare admirator al leacurilor din farmacia verde şi anume că „leurda curăţă organismul, face sângele sănătos şi alungă substanţele otrăvitoare".

Mod de folosire:

In stare crudă: 
Frunzele de leurda, proaspăt culese se spală, se taie mărunt şi se presară ca şi pătrunjelul verde, pe sandviciuri, pe supe şi ciorbe, pe mâncăruri de cartofi etc.

Tinctura de leurda:
Frunzele proaspăt culese se taie mărunt, se introduc într-o sticlă, se toarnă alcool rafinat de 38-40% până ce se acoperă nivelul plantelor. Se pune la loc însorit timp de două săptămâni. Apoi se strecoară şi se păstrează în sticluţe mai mici (de culoare închisă). Se iau zilnic, de patru ori, câte 15 picături în apă sau ceai de plante.

Vin de leurda: 
Se pun doi pumni de leurda, frunze tăiate mărunt, într-un litru de vin alb, se pune la fiert. După ce a dat în clocot, se adaugă miere. Se bea câte un păhărel înainte de masă pentru bolnavii de inimă şi cei de reumatism


Today, there have been 12 visitors (34 hits) on this page!
Produse farmaceutice naturiste ceaiuri tincturi creme
This website was created for free with Own-Free-Website.com. Would you also like to have your own website?
Sign up for free