Denumirea în limba latină, Ocimum basilicum, subliniază prin cuvântul „basilicum" destinaţia acestei plante prin proprietăţile sale pentru folosirea în biserici ca plantă de cult. Planta mai poartă o serie de denumiri populare cum ar fi: basic, băsileac, biesnioc, bizilioc, borjolică, bosioc roşu, busâioc, mătăcină, văsileac. Busuiocul este o plantă anuală, creşte înaltă de 30 până la 50 cm, are un miros specific, aromat şi plăcut. Frunzele sunt rotund-ovale, rombice, iar florile sunt albe sau cu tendinţe spre roşietic. înfloreşte în perioada iunie-septembrie. Este o plantă cultivată în grădini. Planta îşi are originea în India, fiind denumită şi planta sfântă a lui Vişnu. Buchete de busuioc s-au găsit şi în mormintele din piramidele egiptene. Deşi romanii priveau planta cu superstiţie ca plantă a urii, din contră, creştinii o folosesc ca plantă sfântă. Astfel din Evul Mediu, preoţii foloseau buchetele de busuioc, înmuiate în apă sfinţită pentru a merge din casă în casă şi a aduce binecuvântarea. în Banat, în zonele puternic catolice, în afară de binecuvântarea cu apă sfinţită şi busuioc, preoţii scriu la 6 ianuarie, de Bobotează, pe uşa de la intrare însemnul C + M + B (Caspar, Melchior, Balthazar) cei trei crai de la răsărit. Busuiocul conţine uleiuri eterice, care fac din această plantă să fie larg folosită drept condiment la diferitele preparate din carne şi sosuri. Din vechime se folosea pentru stimularea poftei de mâncare, contra balonărilor. Ceaiul de busuioc folosit pentru gargară ajută la vindecarea afecţiunilor gâtului, laringite şi faringite. O alifie din busuioc dă bune rezultate în tratarea rănilor ce se vindecă greu. în Italia în zonele din sud se foloseşte un pumn de plantă proaspătă tocată mărunt, la 1 1 de vin roşu, se adaugă o linguriţă de miere şi rezultă un aperitiv minunat ce stimulează pofta de mâncare.

Mod de folosire:

Ceai:
Două linguriţe vărfuite de plantă tocată mărunt se opăresc cu o cană (250 ml) de apă clocotită, se lasă o jumătate de minut, se strecoară şi se bea în cazurile de balonări o cană de ceai. Trebuie remarcat că planta uscată îşi pierde o parte din calităţi. Cine doreşte să-i păstreze aroma pe tot parcursul iernii este bine s-o congeleze într-o punguliţă de plastic.

Alifie:
într-o cratiţă se pun la încins 200 g de untură curată de porc. Când este fierbinte se pun doi pumni de busuioc, se încălzeşte în continuare. Când face spumă, se amestecă cu o lingură de lemn. Se retrage de pe foc, se acoperă vasul şi se lasă până a doua zi. Apoi, se pune din nou la încălzit până ce amestecul devine fluid, se trece printr-o bucată de pânză curată sau tifon. Se stoarce bine restul de plantă. Se păstrează în cutiuţe ce se pot închide ermetic. Cu alifia obţinută se ung rănile ce se vindecă mai greu.

Vin digestiv (pentru poftă de mâncare):

Doi pumni de busuioc proaspăt cules se toacă mărunt, se pun într-o sticlă cu vin roşu (natural), se adaugă o linguriţă de miere. Se lasă la macerat câteva zile. Câte un păhărel din acest vin stimulează pofta de mâncare şi este foarte bun pentru bolnavii în convalescenţă.