Această plantă ce creşte în pădurile de foioase sau conifere, cu frunze asemănătoare trifoiului, flori albe, micuţe, este cunoscută sub denumirea latină Oxalis acetossella, iar popular i se spune: măcriţ de pădure, măcrişul caprei, trifoi acru, măcrişul cucului, pita cucului. Nu există copil care să nu cunoască şi să nu guste această plantă. Frunzele au un gust acrişor. Atenţie, însă: datorită conţinutului ridicat în oxalaţi, bolnavii cu piatră la rinichi (oxalat de calciu) trebuie să evite consumul de măcriş, întrucât favorizează formarea de nisip sau calculi renali. Planta se foloseşte numai în stare proaspătă, frunzele şi florile de măcrişul iepurelui nu se usucă, ele pierzându-şi în acest caz puterea vindecătoare. în stare crudă, frunzele se spală şi se storc, obţinând un suc care este bun în tratamentul ulceraţiilor canceroase. Există rezultate deosebite în tratarea cancerului la stomac, în fază incipientă, cu sucul extras din măcrişul iepurelui. Tot sucul proaspăt de măcrişul iepurelui, luat câte 5-6 picături, în ceai de plante la fiecare oră, deci practic aproximativ 10 porţii pe zi, pot vindeca, în mare măsură suferinţele provocate de boala Parkinson. în cazul unor tumori pe creier, un tratament susţinut cu suc crud şi ceai de măcrişul iepurelui poate determina micşorarea în timp a mărimii tumorii, implicit deci şi manifestările neplăcute provocate de tumoare asupra aparatului locomotor. Din frunzele şi florile proaspăt culese, se prepară o infuzie care se bea de două ori pe zi câte o cană. Acest ceai este foarte bun în tratarea pirozisului (arsuri la stomac), în perioadele de convalescenţă după hepatite, precum şi în cazurile de viermi intestinali (oxiuri). în amestecul de ceai pentru masă se foloseşte şi măcrişul iepurelui, dar numai florile uscate.

Mod de folosire:

Suc (proaspăt): 
Se iau patru pumni de frunze de măcrişul iepurelui proaspăt culese, se spală, apoi se trec printr-un storcător de uz casnic. Sucul se foloseşte câte 5-6 picături diluate în ceai de coada şoricelului (raţia luată din oră în oră).

Ceai (infuzie):
Din frunze şi flori proaspăt culese, se ia o lingură vârfuită şi se opăreşte cu 500 ml de apă clocotită. Se lasă „să tragă" o jumătate de minut apoi se bea în două porţii (câte o cană).