Aceasta planta condimentara ce creste prin gradini este foarte cunoscuta în zonele centrale ale Europei, în America de Nord si în Asia.
în latina se numeste Artemisia dracunculus, în germana „Estragon", iar interesante sunt denumirile în limba spaniola, „Tarragon", iar în limba araba „tharhun" ceea ce a devenit mai târziu „tarcon". Iata cât de apropiate sunt aceste ultime trei denumiri cu cea în limba româna, tarhon. Popular, se mai numeste si dracon, matricea, taracon, tarahana.
Este o planta de cultura, care poate atinge înaltimi de 50-100 cm. Emana o aroma puternica, specifica. Frunzele sunt lunguiete, ascutite. înfloreste în gradini în perioada august- octombrie.
Tarhonul este originar din Asia Centrala, dar a fost gasit în stare salbatica si în America de Nord. Chinezii îl pomenesc prima data în anul 2000 înainte de Hristos. în Evul Mediu, arabii foloseau tarhonul atât ca planta condimentara, cât si ca planta medicinala. începând cu secolul XIII-lea este preluat de italieni din Franta. Astazi nici una din bucatariile traditionale din Italia sau Franta nu
poate fi conceputa fara a folosi aceasta planta. Interesant este faptul ca în timpul Regelui Soare din Franta, Ludovic al XlV-lea, directorul gradinilor sale, Jean de la Quintinie, a luptat pentru cultivarea cât mai larga a tarhonului în gradinile palatului. Tarhonul contine uleiuri eterice, substante amare si tanini.
Frunzele de tarhon s-au folosit înca în secolul al XVIl-lea în scopul eliminarii apei din corp (efect diuretic), ca stimulent al digestiei. Ca planta condimentara este folosit pâna astazi în sosuri (sos Bearnaise), în diverse preparate de carne sau cartofi, preparate de peste, supe si ciorbe. Pentru conservele de castraveti, tarhonul este nelipsit. în afara folosirii sub forma de ceai în afectiunile stomacului si intestinelor, tarhonul are o proprietate remarcabila.
Pus la macerat în otet si apoi aplicat sub forma de comprese la articulatiile de la mâini si glezne, reduce puternic febra. In special pentru copii (de la sugari pâna la adolescenti) dar si la persoanele în vârsta, tarhonul conduce la reducerea naturala a temperaturii corpului cam cu 1-2 grade pe ora. Fata de preparatele medicamentoase de sinteza care scad febra, dar care au efecte negative asupra stomacului-rinichilor sau ficatului, tarhonul nu da nastere la fenomene daunatoare.

Mod de folosire:

Ceai (infuzie): 
O lingurita vârfuita la o cana (250 ml) cu apa clocotita, se lasa un minut, se strecoara si se beau câteva înghitituri înainte de fiecare masa.

Esenta (in Otet): 
Intr-o sticla se introduc frunze de tarhon proaspat culese. Se toarna otet din vin sau otet din mere, se lasa o saptamâna la loc luminos. La nevoie cu acest otet cu tarhon se pun comprese la încheieturile de la mâini sau de la picioare.