Denumirea ştiinţifică, Carum carvi are drept corespondent denumirile populare: chim, chim sălbatic, chimin sălbatic, chiminog, lima, negralică, piperuş, secărică şi (foarte rar) tarhon. în mod obişnuit, planta apare după primul cosit pe livezi, creşte pe păşuni, pe locuri cu pietriş, la margine de drum. Atinge înălţimi de 80-100 cm. în munţi creşte şi la altitudini mai înalte. Se culeg fructele (seminţele) în mod normal în lunile iunie, iulie sau august. Seminţele plantei conţin ulei eteric în proporţie de 3 până la 7%. Are un miros şi un gust specific, ceea ce face ca planta să fie folosită în arta culinară sub formă de condiment la supe, sosuri, patiserie. Ceaiul de chimion are proprietatea de a combate stările de spasme, crampe în zona stomacului şi intestinelor. Se foloseşte pentru tratarea cazurilor de balonări, digestie dificilă, stări după diaree (enterocolite) în special pentru copii. Pentru mamele care alăptează stimulează lactaţia. Datorită proprietăţilor sale, chimionul a fost recomandat în timpul lui Carol cel Mare pentru cultură. Şi în zilele noastre cea mai mare parte din necesarul de chimion se obţine din culturi. Ceaiul de chimion ajută şi la tratarea tulburărilor menstruale. Uleiul extras din seminţele de anason, fenicul şi coriandru se foloseşte amestecat, luat cu zahăr în convalescenţă după dizenterii şi enterocolitele grave. în multe locuri din Europa există obiceiul de a lua o jumătate de linguriţă de seminţe de chimion în stare crudă şi a le mesteca pentru o stare de confort a stomacului.

Mod de folosire:

Ceai (infuzie):
2 linguriţe de chimion (seminţe măcinate) la o cană (250 ml) cu apă clocotită. Se lasă până la cinci minute, apoi se strecoară. Se beau două, trei ceşti pe zi.

Ceai (decoct):
O linguriţă vârfuită de seminţe la o cană de apă. Se fierbe timp de cinci minute. Se strecoară, se bea pe stomacul gol.

Extract:
3-4 linguri de seminţe mărunţite la 500 ml alcool rafinat 38-40% se lasă 2 săptămâni la loc însorit. Se folosesc 10-15 picături luate pe o linguriţă de zahăr.