Este un arbust spinos ce creşte la marginea pădurilor de foioase pe pajişti şi livezi de munte, şi poate atinge înălţimea de 5-10 metri. El face parte din familia rosaceelor. în latină i se spune Crataegus monogyna, zonal mai poartă denumirea de gherghin, gherghinar, mărăcine alb, mălai moale. în lunile mai-iunie înfloreşte, având flori albe strânse în bucheţele. Fructele de culoare roşie (ca nişte mere micuţe) apar în lunile septembrie-octombrie. Fructele conţin substanţe deosebit de valoroase pentru bolile de inimă. în special conţinutul în glicocide favorizează o irigare sporită a inimii (peste 80%). Mai conţine principii active, acid cofeic, uleiuri volatile, toate cu efect sedativ asupra inimii şi sistemului cardiovascular. Bolnavii de cardiopatie ischemică şi cei cu hipertensiune arterială este bine să-şi facă un obicei din a bea zilnic câte o cană cu ceai de păducel, acest ceai nu dă efecte secundare nedorite. Cardiopatia ischemică însoţită de tensiunea arterială oscilantă poate fi tratată bând zilnic două căni de ceai de păducel, o cană de ceai de talpa gâştii, iar la două zile, pentru a elimina excesul de apă din corp, câte o cană de ceai de frunze de mesteacăn. Anghina pectorală, însoţită de hipertensiune arterială poate fi şi ea tratată cu păducel. Combinând ceaiul de păducel cu cel de vâsc, pacientul va reuşi să-şi aducă tensiunea arterială la valori normale şi să rărească apariţia crizelor de anghina. Gustul ceaiului de flori şi frunze este uşor amărui. Fructele în schimb nu au miros şi au un gust acrişor-amărui cu o senzaţie de a fi făinoase. Conţin vitaminele B şi C şi acid citric. Această plantă medicinală şi-a căpătat adevărată importanţă şi renume din secolul al XVIl-lea, când s-a constatat efectul binefăcător pentru bolnavii de inimă. Toate preparatele din păducel, fie sub formă de ceai sau tincturi, reglează tulburările nervoase ale inimii, calmează sistemul nervos, măresc capacitatea de irigare cu sânge a inimii şi scad tensiunea arterială. încă din secolul XlX-lea, se folosea un amestec din tinctura de păducel şi tinctura de valeriană cu efecte deosebite în special la bolnavii de inimă pe fond de tulburări nervoase, oboseală, agitaţie. Florile şi frunzele de păducel le regăsim în toate amestecurile de ceai cardiac şi calmant. Trebuie menţionat efectul deosebit al ceaiului şi tincturei de păducel în tratarea bolilor de inimă şi cardiovasculare, în durerile de cap şi migrenă, precum şi stările de stres de toate zilele. O cură de ceai de păducel, alternat cu ceai de roiniţă poate îndepărta insomniile cauzate de stres şi poate normaliza valorile tensiunii arteriale oscilante, care de obicei însoţesc stresul şi insomnia.

Mod de folosire:

Ceai (infuzie):
Se foloseşte o linguriţă vârfuită cu flori şi frunze de păducel la o cană (250 ml) cu apă clocotită. Se lasă un minut, se strecoară şi se beau 2-3 căni pe zi din acest ceai.

Ceai (decoct):
Din fructele uscate de păducel, se pune o linguriţă vârfuită într-o cană cu apă rece. Se lasă 3-4 ore, apoi se pune la fiert. Se lasă să fiarbă cam 2 minute, apoi se strecoară.

Esenţă (tinctura) de păducel:
Frunzele şi fructele de păducel proaspăt culese, se introduc într-o sticlă şi se acoperă cu alcool rafinat în concentraţie de 38-40%. Sticla se pune timp de 10-14 zile în loc călduros şi însorit. Din esenţa obţinută se vor lua zilnic patru la zece picături. Această tinctura pe lângă faptul că reglează bătăile inimii şi elimină tahicardia, are şi un efect vasodilatator şi liniştitor. Păducelul poate fi numit, alături de vâsc şi talpa gâştii, o plantă „ cheie " pentru tratamentul oricărui bolnav de inimă