Cunoscută sub denumirea latină Amica montana, se mai numeşte regional în România carul pădurilor, carul zânelor, ciudă, cujdă, iarba soarelui, podbalul de munte, roit, tabacu câmpului sau ţâţa oilor. Planta se găseşte pe pajiştile de munte cu mult soare, până la o altitudine de 2500 de metri. înălţimea plantei atinge 50-60 cm. Florile au o culoare galben-portocalie, strălucitoare, şi apar începând din luna iunie până în septembrie. Mirosul este plăcut aromat. Se folosesc florile, foarte rar planta întreagă. Arnica preparată ca ceai se foloseşte cu succes ca tonifiant în cazurile de slăbiciune cardiacă, stimulând bine circulaţia sangvină a inimii şi a creierului. Ceaiul de amică se foloseşte şi pentru gargară în cazurile de laringită sau răguşeală. Insă cea mai importantă utilizare este cea de tinctura de arnică, ca remediu universal pentru tratamentul loviturilor, echimozelor şi hematoamelor. Aplicarea externă a plantei are un efect aproape miraculos în dispariţia echimoze (vânătăi), a tumefierilor, a luxaţiilor şi entorselor. Tinctura de arnică, puţin diluată şi aplicată direct pe porţiunile de piele cu acnee rebele sau furuncule ajută mult în rezolvarea cazurilor dermatologice. Dacă nu se diluează, tinctura poate provoca înroşirea pielii şi formarea de băşicuţe. Administrarea de tinctura diluată în ceai sau apă îndulcită trebuie făcută cu multă prudenţă (cu avizul medicului) în porţii de 25-30 picături dimineaţa şi seara. Efectul este tonifiant asupra sistemului nervos. Poate provoca însă şi efecte negative, gastro-enterite şi creşterea tensiunii arteriale. în cantităţi mai mari este toxică, putând paraliza centrii nervoşi. Rănile proaspete se tratează bine prin aplicarea compreselor cu esenţă de arnică. Pentru a evita iritarea pielii, locul se unge cu ulei de sunătoare sau ulei de muşeţel. îmi aduc aminte de cazul unui pădurar care suferise o entorsă şi care a încercat să si-o trateze cu apă de plumb. în pofida compreselor aplicate şi a repaosului nici umflătura, nici echimoza (vânătaia) din zona afectată a piciorului nu au cedat. I-am recomandat să încerce cu comprese cu tinctura de amică diluată. A uns întâi locul cu ulei de sunătoare după care a aplicat compresa cu amică. A ţinut-o aproape o oră, de altfel durata maximă de aplicare a unei astfel de comprese, repetând în decursul unei zile de 3-4 ori procedura. Rezultatul a fost de-a dreptul uluitor. Umflătura din zona gleznei s-a retras, echimoza (vânătaia) s-a resorbit şi omul a putut din nou pune bine piciorul în pământ, a putut să meargă din nou fără probleme, eliberat de dureri. De altfel o dovadă în plus că hematoamele şi echimozele pot fi tratate cu succes cu arnică este şi tratamentul cu soluţia „Traumeel S", sub formă injectabilă, subcutanată, tratament aplicat de un cunoscut medic homeopat german
Mod de folosire:
Ceai (pentru gargară):
o lingură de flori de arnică la o jumătate de litru de apă clocotită, se lasă până devine călduţ, apoi se strecoară şi se face gargară în tratamentul răguşelii şi laringitelor.
Extract din rădăcinile de arnică:
înainte de înflorirea completă se scot rădăcinile de arnică, se spală bine, se rad pe râzătoare, se iau două linguri şi se pun într-o sticlă de 200-300 ml capacitate. Se toarnă alcool rafinat 38-40° şi se pune sticla la loc călduros şi luminos timp de două săptămâni. Se foloseşte diluat, 20 g la 100 ml apă. Se aplică comprese pe locurile cu echimoze, loviri, entorse.
Esenţă de arnică:
se culeg florile proaspete de arnică, se scot din caliciul lor verde, se pun într-o sticlă până se umple în proporţie de două treimi. Se toarnă apoi alcool rafinat, în concentraţie de 38-40%, până se acoperă nivelul florilor. Sticla va sta, timp de două săptămâni, la loc călduros şi luminos. Când esenţa este gata, o parte din ea se toarnă în sticluţe mai mici (şi de culoare închisă). Se completează din nou cu alcool sticla de bază. Dacă se procură esenţa de arnică din farmacie, conţinutul în alcool este mult mai mare (75%). înainte de folosire se diluează cu apă (o parte esenţă, o parte apă) pentru a evita arsurile locale ale pielii.
|