Aceasta planta, denumita stiintific Origanum vulgare, creste sub forma de tufe înalte de 30-80 cm, are tulpini subtiri dar foarte solide, frunzele de forma eliptica, ascutite la capat, cu florile de culoare roz-purpuriu.
Planta se caracterizeaza prin faptul ca atât frunzele, tulpinile sau florile, daca sunt zdrobite între degete emana un miros placut si aromat, înfloreste în perioada iulie-septembrie. Sovârvul creste în locuri însorite si uscate.
Se foloseste planta proaspata sau uscata. Datorita continutului bogat în uleiuri eterice, substante amare si tanine este foarte utila în tratamentul bolilor de stomac si intestinelor. Sovârvul se foloseste ca si maghiranul (cu care este înrudit si are aceleasi proprietati aromatice) în bucatarie ca planta condimentara foarte apreciata în prepararea sosurilor, supelor, salatelor, mâncarurilor cu carne, a celor cu paste fainoase si pentru pizza. Daca pomenim numai denumirea în limba italiana a sovârvului - origano, nu trebuie sa fim mirati ca aceasta este planta condimentara traditionala pentru orice varianta de pizza.
Ca planta medicinala, sovârvul se foloseste pentru tratamentul afectiunilor stomacului si intestinelor, are un efect spasmolitic. în bolile specifice copiilor se recomanda pentru tratamentul tusei convulsive.
Stiu ca în zonele puternic catolice nu exista vreo procesiune de Sfânta Maria la care fetele sa nu poarte buchete de sovârv.
Planta uscata la umbra, se foloseste sub forma de ceai (infuzie) în cazurile de balonari, tulburari menstruale, crampe intestinale. Ca aplicatie externa foloseste pentru gargara în infectiile cavitatii bucale, spalari si comprese umede în cazul eczemelor pielii.
Mod de folosire:
Ceai (infuzie):
O lingurita vârfuita cu sovârv, la o cana (250 ml) cu apa clocotita, se lasa un minut, se strecoara si se bea câte o cana înainte de mesele principale.
Ceai (macerat):
Doi pumni cu planta proaspata se pun la trei litri de apa rece, se lasa câteva ore, apoi se încalzeste pâna aproape sa dea în clocot, se strecoara si se foloseste pentru comprese umede pe locurile cu eczeme.
|